Mediu și sănătate

În dimensiunea orizontală, o întrebare importantă se referă la cât de mult ține seama UE în elaborarea politicilor sale generale de propria sa politică de mediu. Cu privire la acest aspect, ar fi important ca de fiecare dată când Comisia vine cu o inițiativă legislativă, aceasta să includă în mod necesar un studiu de impact asupra mediului, în spiritul art. 11 TFUE. În dimensiunea verticală, un alt aspect de îmbunătățit este clarificarea delimitărilor între competențele UE și competențele statelor membre – desigur, respectând principiile proporționalității și subsidiarității. Acest aspect este important ori de câte ori UE dorește să rezolve o problemă structurală cu caracter transfrontalier, în urma căreia ar rezulta o plusvaloare pentru protejarea mediului. Pe viitor, dat fiind caracterul transfrontalier al schimbărilor climatice, UE ar trebui să poată interveni proactiv în domenii precum pădurile, biodiversitatea, ecosistemele, apele, cu acte normative coercitive.
Exemplificând, un pas important și necesar este recunoașterea competențelor Uniunii cu privire la protecția pădurilor, care în prezent sunt privite drept o competență națională. În urma studiilor și anchetelor jurnalistice care au demonstrat dezastrul în care se află pădurile europene, cu un accent aparte pe România, a început să se pună problema importanței strategice a sectorului forestier pentru Uniunea Europeană în ansamblul ei și pentru obiectivele ei climatice asumate.
Este adevărat că în prezent nu există o politică forestieră comună echivalentă cu politica agricolă comună sau politica comună din domeniul pescuitului. Totuși, aceasta nu înseamnă că, în privința pădurilor, competența revine exclusiv statelor membre. Într-adevăr, protecția pădurilor și silvicultura intră într-o serie de competențe partajate între UE și statele sale membre – enumerate în prezent la articolul 4 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene.
Însă UE și-a exercitat deja frecvent competența de mediu cu privire la păduri și silvicultură. Printr-o Strategie Pădurilor cu caracter legislativ s-ar putea solicita o protecție strictă a pădurilor primare și seculare din UE și o mai bună implementare a Directivelor Habitat și Păsări pentru protecția biodiversității. România, în particular, și-ar putea proteja fauna și flora extrem de prețioase, în contextul despăduririlor agresive și al tăierilor ilegale.
În plus, ar fi necesar un plan de acțiune prin care instituțiile cu autoritate legislativă să se angajeze la o îmbunătățire a procesului și a calității legislative, astfel încât să se evite litigiile din cauza unor texte normative care nu sunt suficient de clare.

Schimbările climatice și democrația

UE trebuie să se impună ca un actor global care încearcă să promoveze protecția mediului nu doar la nivelul Uniunii, ci și la nivel internațional. Acest efort merită făcut având în vedere interesul propriu al UE de a asigura în timp relevanța sa în guvernanța internațională de mediu, pentru a îmbunătăți starea planetei.
Astfel, instituțiile UE au căzut de comun acord în ceea ce privește importanța mediului în raport cu valorile democratice ale unui stat. Schimbările climatice au consecințe ce afectează aspecte elementare ale vieții cetățenilor, iar amploarea acestor schimbări poate pune în pericol democrația și respectarea drepturilor fundamentale ale omului. Important este cum UE poate preveni, evalua și modifica consecințele unei clime în schimbare, fără a slăbi statul de drept sau a îngrădi drepturile fundamentale ale oamenilor afectați de aceasta, precum dreptul la viață, apă potabilă și servicii de salubritate, alimentație, sănătate, locuință, autodeterminare, cultură și dezvoltare.
Parlamentul European a făcut demersuri în această perspectivă și a invitat deja Comisia să se asigure că angajamentele concrete privind drepturile omului, mediului și schimbările climatice deja stabilite în „Planul de acțiune al UE privind drepturile omului și democrația 2020-2024” sunt puse efectiv în aplicare și monitorizate și că implementarea planului include și o perspectivă de gen.

Mai mult de atât, pandemia de COVID-19 continuă să ilustreze impactul degradării mediului, cu consecințe grave asupra sănătății, societății, economiei și politicii. Așadar, este nevoie ca statele membre să se angajeze să includă, în mod prioritar, drepturile de mediu în planul lor post-pandemic de redresare și să-i apere pe cei care le protejează. De asemenea, UE trebuie să încurajeze eforturile statelor membre pentru consolidarea participării democratice a apărătorilor drepturilor de mediu la procesele decizionale, inclusiv la cele legate de diplomația internațională în domeniul climei.
În contextul în care este dovedit că schimbările climatice reprezintă una dintre cele mai mari provocări ale secolului XXI, trebuie punctat faptul că ele pot intensifica conflictele existente de orice tip sau chiar genera altele noi și crea migrații în masă. UE trebuie să devină mai vigilentă cu privire la faptul că acestea pot reprezenta o amenințare la adresa securității la nivel mondial, în special în regiunile în care statele sunt vulnerabile și nu sunt guvernate democratic. Schimbările climatice pot provoca, de asemenea, conflicte legate de terenuri sau resurse, care la rândul lor pot duce la strămutarea populației. În fiecare an, milioane de oameni sunt nevoiți să se stabilească într-un loc diferit decât acela pe care îl numesc „acasă” din cauza efectelor acestora. Situația refugiaților climatici devine din ce în ce mai severă și dificil de combătut, și din nefericire, persoanele cele mai vulnerabile sunt cele expuse întotdeauna la risc. Spre exemplu, femeile și fetele sunt adesea victime ale traficului de persoane și ale exploatării sexuale ca urmare a migrației impuse de schimbările climatice.
Provocările actuale de mediu au consecințe cu adevărat dramatice, atât la nivel european, cât și la nivel global. Însă democrația, ca protectoare a drepturilor omului și libertăților fundamentale și ca luptătoare împotriva corupției și a lipsei de transparență, este singura formă de guvernare compatibilă cu dezvoltarea durabilă și cu protecția eficientă a mediului și a climei.

Răspunsul european la criza COVID-19 ne-a arătat un adevăr incomod. Atunci când oamenii au criticat lipsa răspunsului UE, a trebuit să reamintim puterile limitate acordate Uniunii în acest domeniu.
Deși are preocupări integrate de sănătate publică în toate politicile sale – fie că este vorba de agricultură, protecția consumatorilor sau securitate –, Uniunea nu poate acționa direct pentru a salva viețile oamenilor. Doar instituțiile medicale din statele membre au dreptul să facă acest lucru. Însă atunci când statele membre au adoptat măsuri unilaterale pentru a contracara răspândirea virusului, acestea s-au dovedit nu numai ineficiente, ci și perturbatoare pentru lanțurile de aprovizionare vitale și mobilitatea a milioane de cetățeni, dereglând în cele din urmă fluxul de bunuri esențiale și de persoane în întreaga Uniune. Aceste eforturi fragmentate în abordarea amenințărilor transfrontaliere asupra sănătății fac statele membre în mod colectiv mai vulnerabile.
Singura modalitate prin care UE poate proteja în prezent sănătatea publică – prin adoptarea legislației obligatorii – este bazându-se pe competențe care nu sunt legate de sănătate, care sunt dispersate în tratate. Așa a făcut Uniunea de-a lungul deceniilor, reglementând introducerea pe piață a medicamentelor, produselor alimentare, furajelor, produselor biotehnologice, sângelui, organelor umane, tutunului și alcoolului, precum și prin recunoașterea calificărilor medicale și a drepturilor pacienților de a fi tratați în întreaga Uniune. Atât a fost până acum politica de sănătate publică a UE: o compilație de moduri de reglementare împrăștiate, care au apărut de-a lungul timpului pentru a permite Uniunii să funcționeze ca o piață internă pentru bunuri, servicii și lucrători.

Dificultăți actuale

Deși cetățenii europeni se bucură de aceleași drepturi și libertăți, ei nu se bucură de același grad de sănătate și acces la servicii medicale. În materie de stare a sănătății, vedem că există o falie mare între țările cu economii puternice din Vest și țările din Est.
Rata mortalității premature și cea a mortalității evitabile sunt de regulă peste media Uniunii pentru țările estice, unde și investițiile în sistemul de sănătate sunt mai scăzute.
La nivel european, este asigurat un pachet general de beneficii medicale pentru toți cetățenii, iar nevoile medicale nesatisfăcute la nivelul Uniunii sunt relativ scăzute. Chiar și așa, putem observa o disproporție între grupuri populaționale cu un venit scăzut și care locuiesc în zone rurale izolate, mult mai afectate de lipsa unui acces regulat la servicii medicale, și categoriile de populație cu venituri medii și peste medie.
Educația sanitară este diferită de la stat la stat, cu un nivel mai crescut de cunoștințe sanitare în țările din Vest față de cele din Est. Acestea din urmă au și o rată mult scăzută de adeziune la programe generale de screening și de prevenție.
Pentru a fi cu adevărat o Uniune a Sănătății, disparitățile dintre sistemele de sănătate ale statelor membre trebuie să fie reduse, iar Uniunea Europeană ar trebui să își asume rolul de garant al accesului egal la tratamente medicale de înaltă calitate pentru toți cetățenii.

Ce se poate schimba?

Pentru a oferi o bază solidă pentru orice extindere a acțiunilor Uniunii Europene în domeniul sănătății, trebuie aduse modificări Tratatului și pentru acest domeniu. Uniunea trebuie să pună sănătatea în centrul tuturor deciziilor politice, având ca direcție principală de acțiune prevenirea deceselor premature și a invalidității, asigurând accesul egal și echitabil pentru toți cetățenii.

Solidaritate în fața provocărilor sanitare transfrontaliere

Pandemia COVID-19 ne-a arătat nevoia unei Uniuni care să aibă la dispoziție cadrul legislativ care să îi permită să acționeze direct, decisiv și în timp util pentru a combate diferite pericole sanitare transfrontaliere cu care se poate confrunta, precum bolile contagioase, răspândirea rezistenței antimicrobiene sau chiar atacuri cu arme bio-chimice sau nucleare.
Comisia Europeană, prin agențiile ei, Agenția Europeană a Medicamentelor și Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor, trebuie să poată inspecta, cu ajutorul echipelor de teren, capacitățile statelor membre de a răspunde diferitelor crize sanitare, precum și să le ofere acestora sprijin pentru a îmbunătăți gradul de reziliență al sistemelor naționale de sănătate.
Înființarea unei rețele proprii de laboratoare de cercetare care să asigure colectarea și prelucrarea de date medicale în regim propriu, sub auspiciul Centrului Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor, este un pas necesar pentru a avea siguranța unui răspuns comunitar cu privire la pericole sanitare transfrontaliere.

Nevoia unei competențe autonome pe sănătate la nivel european

Una din lecțiile pandemiei este că Uniunea Europeană trebuie să fie echipată cu o competență autonomă pe sănătate care să nu depindă de articolul 114 TFUE și cu un buget mai consistent, pentru ca acțiunile europene să aibă cu adevărat impact. Vulnerabilitatea unui sistem de sănătate poate să devină vulnerabilitatea întregii Uniunii Europene în caz de criză. Revizuirea tratatelor, care să transforme obiectivul Uniunii Europene de a proteja sănătatea umană într-o competență UE în acest domeniu, ar îmbunătăți claritatea și legitimitatea acțiunii UE și ar face ca obiectivele politicii sănătate publică să fie atinse.
Este nevoie de noi competențe partajate, care să permită luarea unor decizii mai rapid și care să asigure un standard minim de sănătate și de respectare a protocoalelor sanitare în toate statele membre. Putem să vorbim de o putere de inspecție pe teren a agențiilor pentru a verifica dificultățile cu care se confruntă sistemele naționale de sănătate, care să ajute statele membre să facă reforme necesare și pentru reducerea corupției din spitale. Este necesar un program european solid, așa cum este EU4Health, cu un buget adecvat, dar care trebuie să vină și cu putere normativă, cu condiții și măsuri pe care Uniunea Europeană să le poată lua în cazul inacțiunii statelor membre.

Sisteme de sănătate interconectate

Noile tehnologii trebuie utilizate pentru a crește nivelul de digitalizare și de interconectare a sistemelor publice de sănătate naționale, facilitând transferul de date medicale interschimbabile între diferite state membre, precum și dreptul cetățenilor europeni de a beneficia de tratamente de cea mai înaltă calitate în oricare stat membru.
Standardizarea și simplificarea procedurilor de autorizare a medicamentelor inovatoare, evaluarea tehnologiilor sanitare, centralizat la nivel european (HTA), precum și stimularea unei industrii farmaceutice autohtone, sunt măsuri necesare pentru a ușura procesul de punerea pe piață a noilor medicamente și tehnologii medicale la nivelul tuturor statelor membre.

Uniunea sănătății împotriva bolilor cronice

O adevărată Uniune a Sănătății trebuie să aibă ca principal obiectiv protejarea vieților tuturor cetățenilor Uniunii, prin asigurarea unui standard ridicat de servicii de sănătate în toate statele membre, precum și prin întărirea programelor europene și a agențiilor cu competențe în sănătate publică.
Uniunea Europeană are nevoie de competențe să poată sprijini în mod direct statele membre în dezvoltarea unor sisteme naționale de sănătate reziliente, prin programe europene de combatere a poverii financiare reprezentate de bolile cronice, precum cancerul sau bolile cardiovasculare.
Trebuie să asigurăm accesul egal la tratamente de înaltă calitate pentru toți bolnavii cronici, iar Uniunea trebuie să aibă posibilitatea de a interveni în mod direct în dezvoltarea infrastructurii medicale în statele membre care au rămas în urmă.
Combaterea penuriilor medicamentoase recurente, precum și lipsa de acces la tratamente inovatoare, reprezintă alte provocări majore, ale căror soluții se pot găsi la nivel european, prin programe de achiziții comune de medicamente inovatoare, asigurând în acest fel accesul egal și echitabil pentru toate statele membre la terapii medicamentoase noi.

Pe cetățean nu îl ajută o legislație bine scrisă, dacă ea nu este și judicios aplicată. Implementarea corectă a Convenției de la Aarhus presupune mai mult control cetățenesc asupra intervențiilor de orice fel asupra mediului. Avem, de exemplu, o legislație consistentă care protejează pădurile. Totuși, în realitate acestea sunt defrișate ilegal de ani buni sub ochii neputincioși sau nepăsători ai autorităților. De aceea este important ca rolul ONG-urilor să fie consolidat, în special prin recunoașterea capacității lor procesuale în fața CJUE.
Încurajarea și asigurarea participării publice înseamnă mai multă democrație și mai multă putere în mâna fiecărui cetățean cu privire la aerul pe care îl respiră, apa pe care o bea, pădurile care îi înconjoară localitatea în care trăiește.
O Uniune Europeană proactivă, care se preocupă de legislație, dar și de implementarea ei, în domenii ca păduri, ape, biodiversitate, ecosisteme, deșeuri, înseamnă ca fiecare dintre noi să trăiască într-un mediu mai sănătos.
În domeniul sănătății, vedem astăzi un decalaj injust între tratamentul medical de care beneficiază un cetățean ce trăiește în vestul Uniunii față de unul din Est. O competență autonomă pe sănătate a UE și un buget consistent pentru acest capitol vor permite să ajungem mai devreme la un standard comun de sănătate în Europa, astfel încât dacă te îmbolnăvești la Lyon sau la Iași să ai șanse comparabile de a te vindeca.
Când a izbucnit pandemia, cetățenii europeni din toate colțurile Uniunii s-au uitat către Bruxelles, întrebând ce face UE pentru a-i ajuta.
Este clar că cetățenii își doresc mai multe competențe pentru Uniune, pentru că atunci când puterile statelor se dovedesc depăşite, aşteptările se îndreaptă spre răspunsul european.