Mediu și sănătate

Nicolae Ștefănuță

Mediu și sănătate

Pandemia de COVID-19 ne-a arătat ce efecte devastatoare poate avea o criză globală. Consecințele unei crize sanitare, prin efectul de domino asupra altor sectoare și, în cele din urmă, asupra fiecărui aspect al vieții de zi cu zi, ne pot fi lecție pentru a ne imagina consecințele unei crize climatice, în legătură cu care cercetătorii ne avertizează de mai multe decenii și ale cărei semne le vedem deja.
Lecția actualei crize este că trebuie să accelerăm tranziția către o economie verde în scurtul interval pe care îl mai avem la dispoziție pentru a opri sau măcar încetini încălzirea globală a atmosferei. Cifrele critice sunt 1.5 grade și 2030. Încălzirea atmosferei cu peste 1.5 grade Celsius peste media din perioada preindustrială este considerată unanim de comunitatea științifică drept punctul dincolo de care schimbările climatice vor fi ireversibile. 2030 este borna temporală până la care avem timp să acționăm. Suntem în stare de urgență climatică, de aceea Pactul Verde European este șansa noastră de a schimba integral un model economic consumator de resurse și poluant cu unul sustenabil. Apărut ca o consecință a crizei sanitare, Next Generation EU este o oportunitate pentru toate statele membre să facă acest pas nelăsând pe nimeni în urmă.
Este nevoie să acționăm rapid pentru a combate schimbările climatice, pierderea biodiversității, poluarea cu plastic, amenințările transfrontaliere în privința sănătății publice.


Mediu

Vocea oamenilor de știință se aude astăzi dincolo de cercul specialiștilor. Tot mai mulți cetățeni, în special tineri, au înțeles pericolul în care se află planeta, militează pentru un mediu curat, pentru comportamente prietenoase cu mediul, iar opiniile lor trebuie ascultate și integrate în politicile viitoare ale Uniunii și ale statelor membre. Viitorul este al lor, al copiilor și tinerilor.
Când a fost lansat Pactul Verde European în decembrie 2019, sentimentul general a fost unul de revoluție. Obiectivele pactului sunt impresionante: zero emisii nete până în anul 2050, obiective climatice mai stricte pentru 2030 și nu mai puțin de „poluare zero” în aer, apă și sol.
Dar acest plan Marshall îndrăzneț pentru natură și sănătate se poate realiza doar printr-un angajament clar al statelor membre.

Dificultăți actuale

De la începutul anilor ’70, legislația UE de mediu s-a dezvoltat constant și astăzi dispune de măsuri și instrumente diferite.
Domeniul de aplicare extins al legislației de mediu a UE a dus la o acoperire relativ cuprinzătoare în ceea ce privește cerințele de protecție a mediului, deși cât se protejează efectiv este discutabil.
În general, una dintre problemele fundamentale ale dreptului mediului este modul în care se poate obține un nivel adecvat de protecție la nivel european, având, totuși, în vedere impactul economic și social. Diferențele economice între statele membre au implicații directe asupra capacității de a proteja mediul și asupra luptei împotriva schimbărilor climatice. Statele mai bogate își pot asuma mai ușor o tranziție verde, în schimb, statele mai sărace, cu capacitate investițională mai redusă, vor fi adesea reticente. De unde și nevoia, pe viitor, de o solidaritate mai puternică între statele membre.
Convenția de la Aarhus din 1998 a consolidat abordarea deja existentă în legislația UE, conform căreia publicul are nevoie de acces larg la informațiile de mediu. În același timp, a confruntat Uniunea cu provocarea de a oferi un acces adecvat la justiție pentru ONG-uri, cetățeni și alți actori, necesar pentru a atrage atenția asupra nerespectării legislației de mediu de către actorii privați și publici. Revizuirea transpunerii Convenției de la Aarhus în dreptul UE trebuie să asigure accesul la informație, respectarea procedurilor de participare publică a persoanelor interesate și recunoașterea capacității procesuale a ONG-urilor.
Competențele UE ridică mai multe întrebări și prezintă limite uneori neclare cu privire la modul în care UE poate legifera în materie de mediu.

AICI POȚI DESCĂRCA MANIFESTUL ÎN FORMAT PDF

Spune-ți părerea

Bună ziua, Mediul și energia sunt strâns legate în viziunea europeană, prin urmare propun pentru PNRR (dar nu numai): Înlocuirea sistemelor de termoficare cu pompe de căldură instalate în fiecare clădire, sau pentru fiecare asociație de proprietari (comunitate de energie în accepția UE). Termoficarea nu poate fi rentabilizată în București, și nici în majoritatea orașelor românești, nici măcar după reabilitare. Argumente: 1). Vânzările de energie termică vor scădea cu circa 30% în 2030, și cu peste 60% în 2050 (conform directivelor de creștere a eficienței energetice în clădiri 2010/31 și 2018/844, și a Green Deal – RenovationWave). Costurile cu întreținerea rețelelor de termoficare nu vor scădea. 2). Răcirea clădirilor, a cărei pondere va crește, se realizează mult mai ușor cu pompe de căldură reversibile coparativ cu sistemul de termoficare care trebuie dublat și necesită echipamente costisitoare de răcire. 3). Apariția cerificatelor verzi pentru clădiri va mări decalajul de preț între energia oferită de sistemele de termoficare plus cogenerare, și cea provenită din surse regenerabile (pompele de căldură preiau și transferă energie termică cald/rece din apă, aer sau pământ) 4). Modelul țărilor nordice nu este aplicabil în România, acolo se utilizează sisteme mari de termoficare urbană deoarece: a). vânzările de energie termică sunt mult mai mari datorită iernilor mai lungi și mai friguroase (densitate de energie mult peste 2). b). marile orașe nordice sunt litorale, prin urmare pot utiliza pompe de căldură foarte mari și foarte ieftine de tip apă-apă (care necesită accesarea unor volume de apă de sute de milioane de mc., la adâncimi marine de 15-18 m). Principalul indicator de rentabilitate a rețelelor de termoficare este Densitatea liniară de energie, care reprezintă căldura vândută într-un an, raportată la lungimea rețelei, și care trebuie să aibă valori mai mari decât 2, unitatea de măsură fiind Mwh/an●m liniar de rețea. În București, densitatea liniară de energie este 1,76, urmând să scadă continuu, spre 0,76 până în 2050. 5). Investiția în Pompe de căldură este sub jumătate comparativ cu reabilitarea rețelei de termoficare. 6). Consumul de energie scade de aproape 3,5 ori. Este vorba însă despre energie electrică (e-thermo), dar capacitatea de generare electrică va trebui crescută oricum foarte mult pentru a acoperi necesitățile e-mobility. 7). Poluarea urbană datorată încălzirii clădirilor se reduce la ZERO. 8). Se deschid noi oportunități de afaceri în România (fabricare de pompe de căldură, geo-tehnologii etc.), iar angajații Termoenergetica (și nu numai) pot fi recalificați cu ușurință. Oricum, ACESTA ESTE VIITORUL încălzirii urbane, putem fi printre primii, sau putem îngropa banii în sisteme de termoficare nou-nouțe... nerentabile, care vor conduce la prețuri de nesuportat pentru români. Pentru detalii suplimentare și link-uri utile accesați: http://casaecodesign.ro/termoficarea-boala-incurabila-a-bucurestiului/ În speranța că veți citi această pagină și veți găsi timpul să răspundeți oricât de scurt, Cu stimă, ing. Ciprian Balica 0723.154.353