Securitate și rolul UE în lume

Uniunea influențează statele membre învecinate prin politica de extindere, posibilitatea de a aparține familiei europene motivând aceste țări să implementeze reforme structurale care le aliniază la criteriile de aderare. Avem nevoie de o asumare politică, la nivelul Uniunii, a reluării accelerate a procesului de extindere, de creșterea a capacității Uniunii de a primi noi membri și de intensificarea eforturilor diplomatice și a susținerii materiale față de statele candidate. După țările din Balcanii de Vest, care sunt primele pe lista de așteptare, următorul pas este extinderea către Parteneriatul Estic, din care face parte și Republica Moldova. Uniunea Europeană poate deveni mai puternică în plan global prin influența pe care o exercită asupra statelor candidate. O prioritizare strategică a politicii de extindere poate fi una din ajustările facilitate de Conferința privind Viitorul Europei.

În plan global, Uniunea Europeană are două atuuri: un set fix de valori la care toate statele membre aderă și capacitatea de reglementare conform acelor valori, care, datorită pieței europene de peste 450 milioane de consumatori cu putere de cumpărare ridicată, are un impact puternic în sistemul internațional. Aceasta influență, de reglementare conform valorilor europene, cel mai puternic instrument de politică externă al Uniunii, este slăbită de faptul că statele membre au abordări diferite la adresa Rusiei, un actor nedemocratic, care are ca obiectiv de politică externă sabotarea proiectului european, atat prin influențe bilaterale cât și prin campanii de dezinformare la nivel generalizat. Conferința privind Viitorul Europei este un moment bun pentru definirea unei strategii Europene coerente și unitare la adresa Rusiei.

Securitatea Uniunii Europene este asigurată de NATO; 21 de state Europene fac parte atât din NATO, cât și din UE. Incertitudinea strategică dată de volatilitatea internațională, de noile amenințări hibride potențate de tehnologie, de schimbările climatice și crizele aferente, și de ascensiunea curentelor politice radicale este exacerbată de repoziționarea americană și de ambiția UE de a avea o „autonomie strategică”.
Această terminologie are implicații care pot periclita buna colaborare cu Statele Unite și NATO și trebuie clarificată împreună cu Statele Unite și în contextul NATO. Dezvoltarea de capabilități militare și a unei doctrine militare proprii europene trebuie să aibă loc complementar NATO și să ducă la o împărțire echitabilă și agreată a responsabilităților globale cu Statele Unite, mai ales în contextul în care și Alianta Nord-Atlantică trebuie reinventată pentru a face față provocărilor curente. Conferința privind Viitorul Europei este un moment bun pentru a reafirma, clarifica și a consolida legătura transatlantică și colaborarea UE-NATO.

Transformarea digitală este un factor geostrategic. Țările sau actorii globali care vor naviga cu succes tranziția la o era digitală vor fi noile superputeri globale. Criza COVID-19 a demonstrat doar într-o mică măsură rolul pe care tehnologia îl va juca în viitor. Iar în acest domeniu Uniunea are un avantaj ca reglementator dar și un mare dezavantaj în ceea ce privește competitivitatea la nivel global, unde SUA și China se luptă pentru supremația în spațiul digital. De la standarde tehnice, la infrastructură digitală, la educație, inovație și rolul tehnologiei în consolidarea democrației, Uniunea trebuie sa devină o superputere digitală. Actuala Comisie a început munca de reglementare în domeniul digital, însă acorda mult prea puțină atenție dimensiunii geopolitice.
În noua configurație globală, nici UE și nici SUA nu vor putea oferi singure o alternativă viabilă la modelul chinez de transformare digitală. Pentru a ne asigura că viitorul digital este democratic și menține un sistem internațional bazat pe reguli, Conferința privind Viitorul Europei trebuie sa marcheze un punct de cotitură în relația transatlantică în ceea ce privește transformarea digitală. Lansarea unei alianțe globale a democrațiilor digitale, susținută în egală măsură de către UE și SUA, este o propunere care prinde contur pe ambele părți ale Atlanticului și ar putea fi un rezultat concret și direct al Conferinței privind Viitorul Europei.

Într-o lume în care statele membre UE au, luate individual, tot mai puțină influență pe plan extern, este necesară o coordonare extinsă la nivelul organismelor multilaterale. Interesele statelor membre ar putea fi reprezentate cu mai mare greutate în aceste organisme, dacă ar fi exprimată cu o unică voce, cea a Uniunii Europene. Un angajament consolidat la nivelul statelor membre pentru a acorda Uniunii un rol mai proeminent în politica externă ar duce la rezultate mai bune pentru fiecare stat în parte.